Image Alt

Primarie

Cifrele nu mint. Constantin Toma dezinformează iar colegul Cîrjan Sorin îi ține isonul. Am tot văzut în această perioadă grea pentru noi toți, mai multe știri și filmulețe în care primarul Buzăului și cel din Râmnicu Sărat, ne arată cât de mult asfaltează și întrețin străzile din municipii. Aruncând o privire pe execuția bugetară din perioada ianuarie-aprilie 2020, vedem că investițiile în reabilitarea străzilor nu sunt o prioritate pentru Constantin Toma, deși prin campania de marketing dusă tot pe banii contribuabililor, ni se transmite

Timp de 20 de ani România a fost furată sistematic, în general tot de români evident, oportunoști care s-au asigurat după Revolutie că pun mâna pe toată puterea politică din tară. Alături de ei au venit și oameni de afaceri străini care au găsit aici o corupție generalizată, numai bună pentru a cumpăra ieftin ce mai rămăsese de furat după ai noștri. Cetățenii cinstiți au ajuns acum să mulțumească și să aplaude dacă politicienii care au furat, mai și fac câte ceva. De altfel cam

Foarte multi dintre cetățenii Municipiului Buzău așteaptă soluții durabile și inteligente pentru orașul nostru.Una din problemele identificate este lipsa parcajelor. USR Buzău propune un sistem inteligent de identificare rapidă a locurilor de parcare atât pentru companiile de taxi cât și pentru cetățeni. Se vor monta senzori de parcare în zonele de interes și în funcție de destinație, șoferii vor fi îndrumați prin intermediul unei aplicații la cel mai apropiat loc liber de parcare. Implementarea unui astfel de sistem are costuri reduse (circa un milion de lei),